Loading...

Elementele Figurate ale Sângelui

88 0
loading...

Sângele are două componente: una celulară , elementele figurate ale sângelui (situate la fundul eprubetei de culoare roşie-inchisă ) şi alta coloidală , lichidă , plasma sangvină ( situată deasupra, de culoare slab gălbuie) . Separarea celor două componente se face prin centrifugarea unei eprubete de sânge incoagulabil timp de 15 min. la 3.000 t/min.

A. Elementele figurate ale sângelui.

Elementele figurate reprezintă 45% din volumul sangvin; această valoare poartă numele de hematocrit. Hematocritul este raportul dintre volumul de plasmă şi cel al elementelor figurate (în medie 55/45); el variază cu sexul (mai mic la femei), scade cu vârsta şi creşte la căldură deoarece prin transpiraţie scade apa din sânge. Elementele figurate ale sângelui sunt: hematiile, leucocitele şi trombocitele.

a. Eritrocitele (hematiile sau globulele roşii)

Numărul lor este considerabil: un mm 3 de sânge conţine 4.500.000 hematii la femeie,5.000.000 la bărbat, la copil cca. 6.000.000, iar la locuitorii podi ş urilor înalte de peste 4.000-5.000 m (Anzi, Alpi, Tibet) se înregistrează cifre de 8.000.000. Forma lor este de disc biconcav cu diametrul 7 µ , mai gros la periferie (2,5 µ ) şi mai subţire la centru (1,5 µ ), ceea ce reprezintă o adaptare ca la un volum minim să aibă o suprafaţă mare de contact cu mediul intern, favorizând funcţia de transport a gazelor.

Structura

Hematia adultă este anucleată ; lipsa nucleului realizează un spaţiu mai mare pentru depozitarea hemoglobinei (Hb). Formele foarte tinere aflate în organele hematopoietice au nucleu dar îl pierd în procesul de maturare înainte de a pă trunde în circulaţie. La exterior hematia este delimitată de o membrană lipoproteică ce circumscrie citoplasma sub forma unei reţele numită stromă , în ochiurile căreia se află hemoglobina, un pigment respirator, roşu, ce dă culoarea caracteristică sângelui. La 100 ml sânge se găsesc cca. 15 mg hemoglobină .

Hemoglobina este alcătuită dintr-o componentă neproteică – hemul şi o componentă proteică – globina . Hemul are în structura sa un atom de fier bivalent (Fe ++ ). Acest atom feros conferă hemogobinei afinitate pentru oxigenul molecular (O 2 ). Prin legarea oxigenului la hem, nu se schimbă valenţa fierului, deci nu are loc o reacţie de oxidare a hemoglobinei, ci de oxigenare ,rezultând un compus labil, oxihemoglobina (HbO 2 ) .Aceasta se formează cu uşurin ţă la plămâni unde presiunea parţială a O 2 este mare şi se descompune uşor la ţesuturi unde presiunea parţială a O 2 este mică .

Hemoglobina poate lega reversibil dioxidul de carbon, formând carbohemoglobina ( Hb-CO 2 ). Acest compus ia naş tere în ţesuturi şi se desface la nivelul plămânilor.Uneori Hb se poate oxida, fierul devenind trivalent (Fe +++ ), feric şi se obţine methemoglobina. Acest produs pierde funcţia de transport al oxigenului.

Alteori, Hb se combin ă cu oxidul de carbon dând carboxihemoglobina (Hb-CO), compus stabil, care, de asemenea, pierde funcţia de transport al oxigenului. Aceşti compuşi nefuncţionali apar în caz de intoxicaţii cu CO sau cu substanţ e oxidante (nitriţi, nitraţi), când aprovizionarea cu oxigen a ţesuturilor suferă şi se produce hipoxia, sau chiar moartea prin axfixie.

Hematiile conţin şi unele enzime ( anhidraza carbonică ) cu rol în transportul CO 2 prin sânge. Eritropoieza este procesul de formare a eritrocitelor. Durata de viaţă medie a unei hematii din momentul pătrunerii în circula ţie şi până la dispariţia ei este de cca. 120 de zile. Hematiile se distrug în special în splină , prin hemoliză , şi se formează la nivelul măduvei oaselor, prin eritropoieză . Există un echilibru între eritropoieză şi hemoliză , astfel că , la omul sănă tos numărul hematiilor rămâne constant.

Eritropoieza are loc la embrion în interiorul vaselor sangvine primitive,mai târziu, la făt, are loc în ficat şi splină iar după naştere numai în măduva hematogenă . Un organism adult are cca. 1,5 kg de măduvă roşie în oase. Dacă la naş tere toate cavităţile oaselor au măduvă hematogenă , cu înaintarea în vârstă măduva roşie se retrage la nivelul epifizelor oaselor lungi şi în ţesutul osos spongios al oaselor scurte (vertebre) ş i late (stern, coaste, coxal).Restul mă duvei osoase trece în repaus eritropoietic şi devine măduvă galbenă . Când este necesară o creştere a numărului de hematii, măduva roşie se extinde şi în măduva galbenă , sporind suprafaţa de producţie a hematiilor. Spre bătrâneţe, măduva galbenă este invadată de ţesut conjunctiv fibros şi devine măduvă cenuşie, ce nu mai poate fi recuperată pentru eritropoieză .Hematiile provin dintr-o celul ă primtivă , celula cap de serie, comună pentru toate elementele figurate ale sângelui. Prin diferenţiere, sub influenţa unor stimuli umorali, din această celulă se pot dezvolta fie eritrocite, fie leucocite, fie trombocite. În cazul hematiei, procesul de maturare constă din încărcarea cu Hb şi dispariţia nucleului.

Formarea eritrocitelor este stimulată de un hormon- eritropoietina , produs în rinichi ş i în ficat. Excitantul principal al secreţiei de eritropoietină este scăderea aprovizionării cu oxigen a acestor organe; hipoxia poate intensifica eitropoieza şi prin stimularea hipotalamusului unde se află centrul eritropoiezei. Aşa se explică producerea poliglobuliei de altitudine. Dacă organismul este expus la presiuni parţiale mari ale O 2 ( hiperoxie) se produce o inhibiţie a eritropoiezei şi o scădere a numărului de hematii din sânge.

Pentru formarea globulelor roşii sunt necesare: alimentaţie echilibrată , vitamina B 12 , vitamina B 6 , vitamina C şi fier. Carenţa unuia din aceşti factori determină scăderea eritropoiezei şi consecutiv, anemie.

b.Leucocitele (globulele albe)

Numărul lor este între 6.000-8.000/mm 3 de sânge; creşterea numărului lor peste aceste valori se numeşte leucocitoză , iar scăderea – leucopenie.

La copii se întâlnesc 9.000-10.000 leucocite/mm 3 iar la bătrâni 3.000-5.000/mm 3 .

În bolile infecţioase numărul lor creşte pân ă la 30.000/mm 3 iar în unele forme de cancer (leucemii) pot depăşi câteva sute de mii pe mm 3 ,sângele căpătând o culoare albicioasă .

Forma şi structura leucocitelor

Leucocitele spre deosebire de hematii, nu sunt o populaţie celulară omogenă . Ele sunt elemente nucleate şi prezintă o membrană celulară ce poate emite prelungiri temporare numite pseudopode. Cu ajutorul pseudopodelor ele se pot deplasa în afara vaselor capilare ( diapedeza) şi pot îngloba microbi ( microfagocitoză ) sau resturi celulare( macrofagocitoză ) .

Leucocitele au un singur nucleu care poate fi compact ( leucocite mononulcleare) sau fragmentat în 4-5 lobi ( leucocite polinucleare).

Mononuclearele au citoplasma lipsit ă de granulaţii( agranulocite) şi se împart în limfocite şi monocite, în timp ce polinuclearele au în citoplasmă granulaţii specifice, care au afinitate pentru diferiţi coloranţi, în funcţie de care se împart în:

  • granulcite neutrofile
  • eozinofile şi
  • bazofile

Exprimarea procentuală a fiecărui tip de leucocite reprezintă formula leucocitară ; agranulocitele reprezintă un procent de 32% din care limfocitele 25% ş i monocitele 7%, iar granulocitele reprezintă un procent de 68% din care neutrofile 65%, eozinofile 2,5% şi bazofile 0,5%.

Rolul leucocitelor

Principalul rol al leucocitelor este de apărare a organismului împotriva agenţilor patogeni care provoacă infecţii. Organismul se apără prin două mecanisme: nespecific şi specific.

Apărarea antiinfecţioasă nespecifică intervine prompt şi eficace împotriva oricărui tip de agent microbian şi se realizează mai ales cu ajutorul granulocitelor neutrofile.

Datorită proprietăţii de a emite pseudopode ele pot părăsi vasele de sânge prin diapedeză , la nivelul capilerelor şi ajung la locul infecţiei fiind atrase prin chimiotactism pozitiv.

Ajunse în focarul de infecţie ele înglobează microbii pe care îi digeră cu ajutorul fermenţilor din granulaţii (fagocitoza).

Un neutrofil poate fagocita mai multe zeci de microbi ş i deseori moare din cauza aceasta.

Neutrofilele moarte împreună cu secreţiile produse la locul infecţiei formează puroiul . În această reacție participă şi celelalte leucocite. Monocitele fagocitează fragmente de celule moarte, inclusiv de neutrofile şi participă astfel la curăţirea focarului de infecţie.

Facebook Comments
Loading...

Related Post

Viral Treatments

Posted by - 11 January 2019 0
loading... There are several types of viruses which may infect a human, and while every virus affects a human otherwise,…

REGIMUL ALIMENTAR ÎN DISPEPSIILE GASTRICE

Posted by - 17 January 2019 0
loading... Dispesiile gastrice nu sunt încă bine individualizate.  Ele au fost împărţite, la început, în forme primitive, datorită unei alimentaţii nepotrivite şi forme secundare datorită altor boli (diabet, insuficienţărenală, ateroscleroză). Ele se împart, de asemenea, în organice (suferinţa gastrică este…

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading...
This website uses cookies and asks your personal data to enhance your browsing experience.