Fracturile coloanei vertebrale toraco-lombare

190 0

Lungimea coloanei vertebrale este, în medie, de 63 cm la femeie şi 73 cm la bărbat, aceasta reprezentând astfel aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.

 Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este localizata la baza sacrului, unde măsoară 11 cm. Diametrul sagital maxim este situat la nivelul ultimelor vertebre lombare, unde atinge 7 cm, apoi descreşte atât în sus ,cât şi în jos. [1]

Curburile coloanei vertebrale

Coloana vertebrală nu este dreapta.

Prezintă două tipuri de curburi: în plan sagital şi în plan frontal.

  1. Curburile în planul sagital.

Acestea sunt orientate  cu convexitatea înainte si se numesc lordoze, sau cu convexitatea înapoi, și se numesc cifoze. La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru:

  1. a) curbura cervicală care are convexitatea înainte;
  2. b) curbura toracică – care are convexitatea înapoi;
  3. c) curbura lombară – care are convexitatea înainte;
  4. d) curbura sacro-coccigiană – care are convexitatea înapoi.

În timpul vieţii embrionare,  coloana vertebrală prezintă o singură curbură convexa, cu convexitatea înapoi. La nou-născut, coloana vertebrală prezintă un unghi lombosacrat, ce

separă cifoza cervicotoracică de cea sacrococcigiană. Lordoza cervicală apare în luna a 3-a și a 5-a, fiind rezultatul ridicării capului de către sugar. În jurul varstei de 2 ani apare lordoza lombară care se datorează staţiunii verticale şi locomoţiei.[2]

  1. Curburile în planul frontal

Acestea sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan sagital. În mod uzual, întâlnim:

  1. a) curbura cervicală – care are convexitatea la stânga;
  2. b) curbura toracică care are convexitatea la dreapta;
  3. c) curbura lombară – care are convexitatea la stânga.

Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai dezvoltaţi la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal. La „stângaci”, curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers.

Definitii

Coloana toraco-lombară funcționează după principii diferite comparativ cu coloana cervicală și astfel,  acest lucru se reflectă asupra patologiei traumatice.

In regiunea toracală a coloanei vertebrale se formează o cifoză relativ rigidă, în timp ce regiunea lombară are o conformație lordotică mobilă. biomecanic și anatomic, sunt definite 3 regiuni:

  • Regiunea toracică
  • Regiunea toraco-lombară
  • Regiunea lombară

Joncțiunea toraco-lombară este o regiune cu risc traumatic crescut. Segmentul toracic rigid, cu o mare rezistență la deplasările antero-posterioare, acționează ca o pârghie lungă, amplificând forțele transmise joncțiunii.

Trecerea bruscă de la un sector rigid la unul mobil face ca această regiune să fie vulnerabilă. Aproximativ 55% dintre toate fracturile coloanei vertebrale se produc la nivelul regiunii toraco-lombare (T11-L2), restul de 45% fiind egal distribuite la celelalte niveluri ale coloanei.

 Cea mai frecvent fracturată vertebră de la nivelul joncțiunii toraco-lombare este L1, urmată de T12; frecvența leziunilor descrește cu cât ne îndepărtăm de acest nivel, în ambele direcții, cu T2 și L5 ca cel mai puțin interesate vertebre. [3]

Incidență

Fracturile coloanei toraco-lombare sunt frecvente și sunt urmate de consecințe socio-economice profunde.

Cauze si factori de risc

Ele se întâlnesc mai ales la bărbații tineri, între 20-30 ani, și au la bază urmatoarele cauze: accidente rutiere (45%), căderi de la mare înălțime (45%), accidente sportive (10%). [4]

Clasificare

 Cea mai elementară clasificare a traumatismelor coloanei toraco-lombare opune leziunile vertebrale stabile celor instabile. Leziunile stabile sunt acele leziuni care nu au tendința de deplasare pe parcursul vindecării, fără a prezenta riscul complicațiilor neurologice sau de agravare a leziunilor existente.

 În funcție de mecanismul de producere, se descriu 5 tipuri de mecanisme:

  1. Flexia pură, prin care sunt produse fracturile stabile prin compresie, cu tasare anterioară;
  2. Flexia asociată cu rotația produce fracturi-dislocații extrem de instabile;
  3. Extensia produce leziuni discoligamentare anterioare;
  4. Compresia verticală produce fractura corpului vertebral, cu pierderea concentrică a înălțimii;
  5. Forfecarea produce translațiile intervertebrale cu distorsiunea canalului medular.

În anul 1983, a fost enunțat conceptul celor 3 coloane, de care ar depinde stabilitatea coloanei toraco-lombare:

  1. Coloana anterioară – formată de cele 2/3 anterioare ale corpului vertebral, cu ligamentul longitudinal anterior și segmentele corespunzătoare ale inelului fibros și ale nucleului pulpos;
  2. b) Coloana mijlocie – formată de ligamentul longitudinal posterior, 1/3 posterioară a corpului vertebral și segmentele corespunzătoare ale inelului fibros și ale nucleului pulpos discal;
  3. c) Coloana posterioară – formată din ligamentele supraspinos și interspinos, liga- mentele galbene, ligamentele capsulare zygapofizare cu elementele osoase ale arcului vertebral și procese spinoase, lamine, pedicul și procese articulare.

 În anul 1994, Magerl a propus clasificarea AO, care împarte fracturile astfel:

  • Tip A (flexie-compresie)
  • Tip B (distracție)
  • Tip C (rotație-forfecare) [5]

Semne si simptome

Aprecierea stabilității sau a instabilității postlezionale joacă un rol critic în orientarea tratamentului traumatismelor coloanei toraco-lombare. Instabilitatea este o caracteristică a leziunilor în care sunt distruse cel puțin două dintre cele trei coloane. În practică, se consideră că o pierdere de 50% din înălțimea corpului vertebral sau o angulație a joncțiunii toraco-lombare mai mare de 15-20 de grade duce la destabilizarea segmentului sub acțiunea greutății corpului.

Examenul Clinic

Evaluarea instabilității clinice a coloanei toraco-lombare rezultă din sinteza examenului clinic (mai ales neurologic) și a investigațiilor imagistice. O anamneză minimă a tipului de accident în care a fost implicată victima poate fi extrem de utilă, iar, dacă pacientul este inconștient, la aceasta pot contribui membrii familiei sau martorii accidentului. Examenul motricității, incluzând scala de evaluare a forței musculare, contri- buie la localizarea nivelului lezional. Examenul funcției reflexe și prezența reflexelor patologice indică existența sau absența unui sindrom de neuron motor central sau periferic.

Examenul paraclinic

Investigația radiologică trebuie să plece de la radiografiile clasice antero- posterioare și laterale. Tomografia computerizată explorează mai bine arcurile vertebrale și canalul vertebral. Indicația pentru investigația CT este reprezentată de: leziunile coloanei posterioare, suspiciunea de distorsiune a canalului medular și deficitul neurologic fără leziuni osoase decelabile pe radiografia standard.

RMN-ul reprezintă singura investigație noninvazivă care explorează măduva spinării, permițând vizualizarea edemului, a hematomului, leziunilor disco-ligamentare sau a chisturilor intramedulare. Deși este utilizată rar în traumatisme, mielografia poate fi indicată în explorarea unei leziuni incomplete de măduvă, produse prin protruzie discală sau hematom.

Tratament

  1. Tratamentul nechirurgical al fracturilor toraco-lombare

Se adresează fracturilor stabile. Prin definiție, o leziune stabilă nu evoluează cu o deformare spinală ulterioară și nici nu dezvoltă o complicație neurologică tar- divă. Majoritatea leziunilor stabile nu prezintă deficit neurologic.

Fracturile stabile reclamă rareori tratament chirurgical, în condițiile în care nu există o complicație neurologică. Principiile tratamentului conservator sunt reprezentate de o fază inițială de repaus la pat, urmată de mobilizare sub protecția unui corset ghipsat sau a unei orteze. Datorită dezvoltării tehnicilor minim invazive, se constată însă o tendință de chirurgicalizare chiar și pentru leziunile care clasic se tratau conservator. Cu toate acestea, tratamentul clasic al fracturilor toraco-lombare joacă încă un rol important în prezent.

  1. Tratamentul chirurgical al fracturilor toraco-lombare

Are următoarele indicații:

  • în cazul existenței unui deficit neurologic,
  • în cazul existenței unei instabilități osoase sau ligamentare,
  • Combinația celor două situații de mai sus.

Faptul că măduva spinării și rădăcinile rahidiene se găsesc într-un canal inextensibil le conferă acestor elemente o anumită protecție atât în momentele statice, cât și în solicitările dinamice, ba chiar și atunci când solicitarea locală întrece anumite limite.

 Pe de altă parte însă, aceleași structuri protectoare pot să devină de multe ori cauze directe ale unor compresiuni generate de paleta largă a afecțiunilor scheletale, discale, ligamentare și chiar musculare care pot genera o patologie variată, atât locală, cât și generală.

Sub acest aspect, orice afecțiune care modifică atât diametrele canalului rahidian sau ale canalului radicular, cât și ale foramenelor dincolo de o anumită toleranță, orice dezaxare în alinierea segmentală a coloanei, orice deviere a coloanei fără a mai vorbi de malformații, leziuni inflamatoare, degenerative sau traumatice, pot să genereze fenomene de compresiune medulară, radiculară sau mixtă, meduloradiculară, a căror traducere clinică caracteristică se suprapune aspectului clinic generator al compresiunii. [6]


Bibliografie:

  1. Victor Papilian- Anatomia Aparatului Locomotor
  2. Marius Niculescu, Monica Moldoveanu – Ortopedie și traumatologie pentru asistenți medicali , Editura ALL 2014 
  3.  Denischi A.: Tratat de patologie chirurgicală vol. IIIOrtopedia, Ed. Medicală, București, 1988.
  4. Antonescu D.: Tratat de chirurgie – vol. XOrtopedie-Traumatologie, Ed. Academiei Române, București, 2009.
  5. Evans L.R.: Nursing Care of the Surgical Pacient (Perioperative Considerations) în The Adult Hip, Ed. Lippincott Raven, New York, 1998, vol. I.
  6. Niculescu M.: Artroplastia unicompartimentală a genunchiului, Ed. Universitară Carol Davila, 2007.
Facebook Comments

Related Post

REGIMUL ALIMENTAR ÎN HIPERURICEMII

Posted by - 17 January 2019 0
Hiperuricemiile sunt afecţiuni metabolice caracterizate prin creşterea concentraţiei sanguine a acidului uric (produs final al degradării purinelor) peste limitele normalului.  Deşi datele privind nivelul uricemieivariază după autori, un consens comun fixează limita superioară anormalului la bărbaţi la 6 mg % şi la femei…

Viral Treatments

Posted by - 11 January 2019 0
There are several types of viruses which may infect a human, and while every virus affects a human otherwise, there…

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
This website uses cookies and asks your personal data to enhance your browsing experience.